Selecționerul României, Cosmin Contra, a declarat – la conferința de presă premergătoare duelului de astăzi, de pe „Ilie Oană”, cu Lituania – că se gândește la șefia grupei.
„Nu mai depindem de noi. N-am câştigat primul meci acasă, cu Muntenegru, meci foarte greu, fără spectatori. Cu acele două puncte eram pe primul loc. Plus că la returul cu Serbia, toată strategia mea s-a stricat după eliminarea lui Tamaş, când speram să atacăm mai mult în repriza a doua. Dar asta nu înseamnă că nu mai sper la primul loc. Există o strategie în mintea mea, aşa e. Mă gândesc şi la meciul cu Muntenegru. Vreau să am acolo 3-4 jucători care să fie proaspeţi. Am sesizat că dacă jucăm la 3-4 zile nu mai dăm acelaşi randament. Şi dacă introduc 3-4 jucători proaspeţi, poate nu mai scade randamentul. Dar vom vedea în funcţie de ce va fi cu Lituania”, a declarat Cosmin Contra, selecționerul reprezentativei României.
„Tricolorii” vor susține astăzi, de la ora 21:45, ultimul meci pe teren propriu în Liga Națiunilor. Adversară va fi modesta reprezentativă a Lituaniei, care ocupă ultimul loc în grupa 4 a Seriei C.
Jocul rezultatelor din penultima etapă a Ligii Națiunilor ar putea să-i aducă pe tricolori în fotoliul de lider. În acest moment, „tricolorii” se află pe locul 3 în grupă, cu 6 puncte, la două puncte de liderul Serbia și la unul de Muntenegru, echipă aflată pe locul 2.
Cosmin Contra ar putea trimite în teren formula Tătărușanu – Manea, Săpunaru, Nedelcearu, Bancu – Anton, Băluță – Chipciu, Maxim, Deac – Țucudean.
Duelul de pe „Ilie Oană” din Ploiești – de la ora 21:45 – dintre România și Lituania, se va disputa cu porțile închise și va fi transmis în direct de Pro TV.